Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent Florin Popoaca

 


Comunicat nr. 464


COMUNICAT


Nava școală „Mircea” a părăsit, duminică, 19 septembrie a.c., portul maltez La Valetta, îndreptându-se spre România, după ce a efectuat un marș de instrucție pe coasta de est a Americii.

În acest marș nava participat la șase etape din cadrul competiției nautice "TALL SHIPS CHALLENGE 2004", obținând locul doi la etapa desfășurată între porturile Charleston și Delaware Bay.

Plecată pe data de 19 aprilie din portul Constanța, "Mircea" a traversat din nou Oceanul Atlantic după 28 de ani, fiind una din cele 14 nave veliere din clasa A invitate să participe la competiția nautică. În cele 154 de zile care au trecut de la plecarea din țară, cei 71 de studenți ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" și 31 de elevi ai Școlii Militare de Maiștri a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu" aflați în practică la bordul navei și-au perfecționat deprinderile marinărești și au susținut examenele din sesiunea de vară.
În acest voiaj nava a parcurs peste 14.000 de mile marine și a vizitat 13 porturi din șapte țări, unde marinarii români au avut întâlniri cu oficialități militare și civile si au vizitat obiective istorice si turistice.

„Mircea” se va înapoia în portul Constanța, conform planificării, în data de 26 septembrie.
***
Nava Școală "Mircea" a fost construită în anii 1938-1939 în Șantierele Navale "Blohm und Voss" – Hamburg, Germania și a intrat în serviciul Marinei Militare Române la 17 mai 1939.
În cei 65 de ani de serviciu, la bordul navei s-au pregătit zeci de generații de marinari, prin executarea a nenumărate voiaje de instrucție. Cea mai lungă călătorie a avut loc în anul 1976, când, în perioada 4 martie – 30 septembrie, a parcurs aproape 20.000 mile marine, traversând Oceanul Atlantic, pentru a participa la serbările prilejuite de bicentenarul Statelor Unite ale Americii.
În anul 1993 nava școală a intrat în Șantierul Naval Brăila, unde a fost supusă unui proces de "revigorare" și modernizare, fiind dotată cu echipamente de navigație și comunicații compatibile cu cerințele internaționale în domeniu.
După câteva marșuri de pregătire efectuate anul trecut în Marea Neagră, "Mircea" a reînnodat în anul 2004 o frumoasă tradiție de a vizita porturi străine pe timpul perioadei de practică. Peste 12.000 de vizitatori au urcat la bordul navei pe timpul escalelor în diverse porturi.




Statul Major al Fortelor Navale