Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt. Florin Popoaca

 


Comunicat nr. 473


INFORMATIE DE PRESA



Sâmbătă, 25 septembrie, ora 12.00, nava-școală „Mircea” va acosta în portul militar Constanța, revenirea sa în țară încununând cu succes marșul de instrucție și a participarea la competiția nautică „Tall Ships Challenge 2004”, desfășurată în largul coastei de est a Americii de Nord.

Această a doua traversare a Oceanului Atlantic, după cea din 1976, a oferit oportunitatea ca bricul “Mircea”, simbol național al tradițiilor marinărești, să fluture tricolorul românesc în 13 porturi din șapte state: Italia, Spania, Bermuda, S.U.A., Canada, Franța și Malta. Pe durata celor 160 de zile ale voiajului a fost parcursă o distanță de aproximativ 15.000 de mile marine, echivalentul a trei sferturi din lungimea Ecuatorului.

Început la 19 aprilie a.c., în prezența Președintelui României și a ministrului apărării naționale, marșul a îndeplinit cu succes obiectivele de reprezentare a valorilor românești în lume, respectiv de antrenare a 71 de studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și a 31 de elevi ai Școlii de Maiștri Militari ai Forțelor Navale „Amiral Ioan Murgescu”. Aceștia și-au completat cunoștințele teoretice aferente semestrului al doilea al anului de învățământ și și-au perfecționat deprinderile practice marinărești. Evaluările susținute în fața cadrelor didactice aflate la bord au demonstrat viabilitatea și succesul activităților de educație si instruire. O dovadă evidentă în acest sens o constituie și rezultatele practicii efectuate la bordul navei de către trei cadeți ai Academiei Navale Turce, între porturile Baltimore și Halifax.

Prezența navei-școală “Mircea” a fost evidențiată în toate porturile de escală. Vizitele reciproce între comanda navei și autoritățile civile și militare locale, precum și participarea studenților români la activitățile culturale și sportive organizate de gazde au fost apreciate în unanimitate. Pe timpul staționărilor nava a fost vizitată de aproximativ 12.000 de persoane care au exprimat opinii pozitive cu privire la calitățile navei, pregătirea profesională a echipajului și ospitalitatea personalului de la bord.

Pe timpul traversării Mării Mediterane și Oceanului Atlantic nava-școală a făcut escale în porturile Cagliari, Las Palmas și Hamilton, ajungând în Statele Unite ale Americii la Charleston, punctul de plecare în competiția nautică „Tall Ships Challenge 2004”. Sub egida acestei întreceri s-au înscris peste 40 de veliere. Echipajele acestora și-au etalat deprinderile marinărești pe timpul a șase curse și au participat la festivitățile prilejuite de prezența lor în toate porturile americane și canadiene. La clasa A, căreia îi aparține nava-școală “Mircea”, au participat și velierele surori ale acesteia: „Eagle” - SUA, „Gorch Fock” - Germania, „Tovarisch” – Rusia și „Sagres” - Portugalia. Îndemânarea și motivația marinarilor români s-a concretizat în obținerea locului al doilea în cursa desfășurată între porturile americane Greenport și Newport. La reîntoarcerea în țară bricul “Mircea” a făcut escale în porturile Brest, Cadiz și La Valleta.

Marinarii aflați sub comanda contraamiralului de flotilă Petrică Stoica și a comandantului navei, comandorul Dinu Pamparău, au fost felicitați de organizatorii competiției “Tall Ships Challenge 2004” pentru nivelul de pregătire și devotamentul probate pe parcursul manifestării.

Echipajul navei-școală „Mircea” a dovedit încă o dată, pe întreaga durată a marșului de instrucție, că actualii și viitorii marinari sunt capabili să-și îndeplinească cu demnitate și onoare, oriunde în lume, misiunile. Spiritul „Mircea”, format de-a lungul a 65 de ani de activitate, continuă să însuflețească tradiția de călători pe ape a românilor.
***
La 17 mai 1939 a sosit în țară și a intrat în serviciul Marinei Militare nava-școală "Mircea", velier de tip bark (nava cu trei arbori), construit în anii 1938-1939 la Șantierul Naval "Blohm und Woss" din Hamburg, Germania.
Nava a fost botezată "Mircea" ca și înaintașul său "Bricul Mircea" (1882-1944), purtând cu cinste pe mări și oceane tricolorul românesc și numele marelui domnitor Mircea cel Bătrân.
După reparațiile capitale și modernizările făcute în anul 1966 la același șantier naval unde a fost construită, între anii 1994-2002 nava a fost modernizată la Șantierul Naval Brăila.
În cei 65 de ani de serviciu, la bordul navei s-au pregătit zeci de generații de marinari, prin executarea a nenumărate voiaje de instrucție. Cea mai lungă călătorie a avut loc în anul 1976, când, în perioada 4 martie – 30 septembrie, a parcurs aproape 20.000 mile marine, traversând Oceanul Atlantic, pentru a participa la serbările prilejuite de bicentenarul Statelor Unite ale Americii.




Statul Major al Fortelor Navale