Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent-colonel Gelaledin Nezir

 


Comunicat nr. 575


INFORMATIE DE PRESA


Luni, 15 noiembrie a.c., ministrul apărării naționale, domnul Ioan Mircea Pașcu, a participat la Conferința Asociației Naționale a Veteranilor de Război (A.N.V.R.), organizată la Palatul Cercului Militar Național din București.

Pe ordinea de zi a ședinței, la care au participat primul ministru al Guvernului Românei, domnul Adrian Năstase, domnul Ioan Talpeș, ministru de stat pentru Coordonarea Activităților din Domeniile Apărării Naționale, Integrării Europene și Justiției, precum și reprezentanții tuturor filialelor din țară ale veteranilor, principalul punct a fost analiza sprijinului acordat veteranilor de război de către autoritățile statului pe parcursul anului 2004 și obiectivele propuse pentru anul 2005.

În cadrul lucrărilor conferinței, generalul (r.) Marin Dragnea, președintele A.N.V.R., a reliefat faptul că perioada 2001-2004 a marcat o creștere a nivelului de protecție socială a veteranilor de război și a urmașilor acestora, prin elaborarea unor acte normative menite să creeze noi facilități sau o îmbunătățire a celor existente.

S-a arătat că, în acest interval de timp, a continuat perfecționarea cadrului legislativ prin modificarea și completarea actelor normative cu aplicabilitate în domeniul veteranilor de război, măsură prin care s-a realizat îmbunătățirea drepturilor acestora.

Astfel, Ministerul Apărării Naționale a acordat Asociației Naționale a Veteranilor de Război sprijin financiar și logistic pentru sărbătorirea Zilei Victoriei, Zilei Eroilor, organizării activităților prilejuite de împlinirea a 60 de ani de la alăturarea României la Coaliția Națiunilor Unite, precum și cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României.

În evidența Direcției Medicale a M.Ap.N. se află aproximativ 150.000 de veterani de război care au beneficiat de asistență medicală în structurile din rețeaua Ministerului Apărării Naționale, astfel:
-2001: 3.039 internări, reprezentând 2,57 procente din totalul internărilor
-2002: 3.505 internări, reprezentând 2,48 procente din totalul internărilor
-2003: 3.078 internări, reprezentând 1,76 procente din totalul internărilor
-primul semestru al anului 2004: 1.335 internări, reprezentând 1,42 procente din totalul internărilor.

În perioada 2001-2004 au fost acordate, prin repartiție către Asociația Națională a Veteranilor de Război și prin rapoarte personale, sejururi la munte și la mare, precum și în centrele de refacere a capacității de muncă a personalului armatei.
Direcția Administrativă și Servicii a M.Ap.N. a asigurat, prin popota “Cobălcescu”, servirea mesei de prânz, zilnic, pentru aproximativ 100 de veterani de război din garnizoana București.

Potrivit ordinului ministrului apărării naționale, la lucrările conferinței au participat și reprezentanții structurilor centrale din M.Ap.N. cu responsabilități în domeniile managementului resurselor umane, financiar și administrativ.




Biroul de Presa al M.Ap.N.