Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Andreea Dumitru, 0749 080 131

 


Comunicat nr. 45


Videoteleconferința conducerii MAp cu militarii români din KFOR


Ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, a avut marți, 19 februarie, o videoteleconferință cu militarii români aflați în Kosovo, care fac parte din dispozitivele desfășurate de NATO pentru menținerea stabilității în provincie.

La activitate au participat locțiitorul șefului Statului Major General, general-locotenent Mihail Orzeață, directorul Statului Major General, general maior Ștefan Oprea.

Ministrul Teodor Meleșcanu a fost asigurat că moralul trupelor este bun, iar militarii români nu au fost implicați în incidente.

Comandantul detașamentului românesc care acționează în cadrul KFOR (Kosovo Force, Forța internațională din Kosovo, aflată sub comanda NATO), maiorul Daniel Pop, a raportat că militarii își continuă îndeplinirea misiunilor în baza mandatului încredințat, acela de a asigura securitatea populației civile din zona de dislocare. Potrivit acestuia, situația în zona de responsabilitate se menține calmă, nefiind înregistrate amenințări la adresa militarilor români și nici atitudini ostile din partea populației.

Ministrul Apărării le-a transmis comandanților români să raporteze orice problemă cu care se confruntă, astfel încât să le fie puse la dispoziție toate mijloacele necesare executării misiunilor.

Trupele românești sunt desfășurate în regiunea Gorazdevac, locuită în majoritate de sârbi, și își îndeplinesc mandatul în baza Rezoluției 1244 a Consiliului de Securitate al ONU.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării