Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.col. Liviu Dragoman

 


Comunicat nr. 206


Cea de-a cincea ediție a „Taberei de vară pentru cercetași”


Festivitatea de deschidere a celei de-a cincea ediții a „Taberei de vară pentru cercetași” va avea loc luni, 28 iulie, ora 9.30, la Academia Forțelor Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, în prezența reprezentanților Ministerului Apărării, Forțelor Navale, partenerilor acțiunii și ai autorităților locale.

Activitatea este organizată de Direcția Informare și Relații Publice a Ministerului Apărării, în colaborare cu Statul Major al Forțelor Navale și în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Tineret și Asociația Euroatlantică “Manfred Wőrner”.

Desfășurată sub deviza “Fii cel mai bun! Fii la înălțime!”, tabăra are ca obiective dezvoltarea cunoștințelor despre Armata României, promovarea profesiei militare, prezentarea Forțelor Navale Române și a Academiei Navale, precum și dezvoltarea și punerea în valoare a calităților fizice, spiritului de competiție și de echipă ale tinerilor participanți.

Programul taberei cuprinde activități prin care tinerilor cercetași le vor fi prezentate tehnica și armamentul din dotarea Forțelor Navale, precum și armamentul ușor de infanterie. Ei vor fi familiarizați cu elementele de bază ale instrucției infanteriștilor marini, cu diferite procedee de orientare în teren și de supraviețuire în condiții și situații speciale. De asemenea, vor desfășura activități aplicativ-militare (trageri cu pușca cu aer comprimat, instrucție marinărească la diferite ambarcațiuni, aruncarea grenadei de exercițiu, trecerea pistei cu obstacole, ștafeta militară, jocuri marinărești), întreceri sportive (volei, handbal, fotbal) și vizite la obiective militare și turistice din Constanța.

Participanții, 42 de elevi, fete și băieți, din București și din județele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Gorj, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman și Vaslui, au fost selecționați în urma unei competiții naționale, desfășurate on-line pe web-site-ul www.mapn.ro/tabara, în perioada februarie – iunie 2008.

Informații suplimentare despre activitate pot fi obținute de la locotenent-colonelul Liviu Dragoman, 0728-083.260 și de la căpitanul Marius Nițulescu, 0722-452.263.




Biroul de Presă al Ministerului Apărării