Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Capitan Sorin Sava

 


Comunicat nr. 63


Simpozionul „Leadership in the Information Age”


Luni, 21 februarie a.c., ora 9.00, la Cercul Militar Național se va desfășura Simpozionul Internațional cu tema “Leadership in the Information Age”, organizat de Ministerul Apărării Naționale în colaborare cu Universitatea Natională de Apărare din Statele Unite ale Americii.

Activitatea are ca obiective realizarea schimbului de experiență, informații și cunoștințe în domeniul managementului resurselor informaționale și prezentarea Cursului CIO (Chief Information Officer - Manager/Director IT). Acesta se va desfășura în acest an la Centrul Regional pentru Managementul Resurselor de Apărare, din Brașov, ca rezultat al colaborării acestei instituții cu Colegiul de Management al Resurselor Informaționale din cadrul universității americane.

La simpozion sunt invitați să-și prezinte experiența în managementul resurselor informaționale profesori și experți din România și Statele Unite ale Americii.

“Leadership in the Information Age” se înscrie în seria conferințelor regionale și internaționale inițiate de Ministerul Apărării Naționale împreună cu prestigioase instituții de învățământ din Statele Unite ale Americii.

Jurnaliștii interesați de eveniment vor fi așteptați luni, 21 februarie, ora 8.45, la „Sala de Marmură” a Cercului Militar Național.





Dep. Integrare Euroatlantica
si Politica de Aparare