Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: F.P. Mihai Ursache

 


Comunicat nr. 64


Comandantul Diviziei Multinationale Sud-Est la Batalionul 2 Infanterie



Căpitanul Carol Florea, ofițerul de relații publice al Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”, dislocat la An Nassiryah, Irak, a transmis următoarea corespondență:

O delegație militară condusă de generalul-maior Peter Jonathan RILEY, comandantul Diviziei Multinaționale Sud-Est (MNDSE) i-a vizitat, sâmbătă, 19 februarie a.c., pe militarii Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni”. Din cadrul delegației au făcut parte generalul de brigadă Giovan Borrini comandantul Brigăzii italiene “Garibaldi” în subordinea căruia activează batalionul românesc, și ofițeri din cadrul comandamentului MNDSE.

Ofițerii britanici și italieni au fost informați asupra evoluției situației din zona de responsabilitate a militarilor români, a problemelor cu care aceștia se confruntă pe timpul desfășurării misiunilor, precum și a capacităților operaționale de care Batalionul 2 Infanterie dispune în cadrul Forței Operaționale Întrunite Italiene (ITJTF).

Referindu-se la prezența în zonă a militarilor români, generalul Riley a spus: ”ați sosit într-un moment de mare însemnătate, când autoritățile irakiene, poliția, armata și populația sunt mult mai încrezătoare în viitor. În momentul de față, prioritatea Forței Multinaționale o reprezintă reforma forțelor de securitate”. De asemenea, generalul Riley a apreciat faptul că Armata României a dat curs cererii de suplimentare a efectivelor din sudul Irakului cu încă o companie de infanterie.

S-au analizat posibilitățile de punere în practică a unui proiect de cooperare civili-militari pentru construirea unei noi stații de pompare a apei, acțiune care va fi coordonată de militarii români în cooperare cu autoritățile irakiene, cu sprijinul financiar al MNDSE.

La finalul vizitei, generalii Riley și Borrini au urmărit, în Poligonul Garibaldi, un exercițiu tactic cu trageri de luptă, cu armamentul ușor și greu de infanterie, desfășurat de militarii români în cooperare cu elicoptere italiene care au simulat sprijinul aerian apropiat.



Biroul de Presa al M.Ap.N.