Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt. Viorica Sabie

 


Comunicat nr. 30


Ceremonial de repatriere pentru vânătorii de munte musceleni


Secretarul de stat Viorel Oancea, șeful Departamentului pentru politica de apărare și planificare, a participat joi, 12 februarie, la Câmpulung Muscel, la ceremonialul prilejuit de repatrierea, din Afganistan, a militarilor Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”. La ceremonial au fost prezenți, alături de rudele și prietenii militarilor, generalul-maior Ștefan Oprea, directorul Statului Major General, generalul-locotenent Teodor Frunzeti, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, oficialități militare și civile.

După trecerea în revistă a militarilor, secretarul de stat Oancea le-a mulțumit acestora pentru modul în care și-au îndeplinit misiunile în teatrul de operații și și-a exprimat profundul regret pentru decesul sublocotenentului Dragoș Traian Alexandrescu, căzut la datorie în Afganistan.

“Vă asigur că întreaga Armată Română prețuiește cu sfințenie sacrificiul eroului muscelean și se înclină cu respect și recunoștință în fața jertfei sale supreme”, a spus secretarul de stat.

În cadrul ceremoniei, au fost medaliați și militarii care s-au remarcat prin acte de vitejie pe timpul desfășurării misiunii - sergentul major Irinel Matei, fruntașul Bogdan Angelescu, soldatul Marius Mihai și soldatul Claudiu Butoi, răniți pe 31 august 2008.


Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale