Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Cpt.cdor. Mugurel PASCU, tel. 0744.359.518

 


Comunicat nr. 164


ZIUA MARITIMĂ EUROPEANĂ


Ziua Maritimă Europeană va fi marcată în unitățile și Cercurile militare din structura Forțelor Navale prin mai multe activități culturale după cum urmează:
- marți, 19 mai, la Muzeul Marinei Române din Constanța, vor fi vernisate o expoziție de carte tematică și obiecte de navigație, o expoziție de pictură și emisiuni filatelice, în salonul expozițional "Comandor Dimitrie Știubei", începând cu ora 10.00, și va fi organizată o reuniune în cadrul căreia vor fi dezbătute lucrări tematice, în sala de conferințe "Clio", începând cu ora 12.00.
- miercuri, 20 mai, în Sala de concerte a Cercului Militar Constanța vor fi organizate o gală de filme documentare - "Forțele Navale-categoria de elită a Armatei Române", o expunere cu tema "Marea Neagră în geopolitica strategică a Europei" și un recital de versuri și muzică folk susținut de membrii grupului "SONAR".
- în perioada 11-20 mai, la Cercul Militar din garnizoana Mangalia, Ziua Maritimă Europeană este marcată printr-o expoziție de carte și imagini, o expoziție de pictură maritimă "Marea în Europa", iar în ziua de 19 mai se desfășoară, simpozionul cu tema "Importanța mării în viața economico-socială a statelor europene".

***
Uniunea Europeană a decis să sărbătorească realizările și potențialul aferente oceanului și mărilor Europei, declarând data de 20 mai ca fiind "Ziua maritimă europeană".
Ceremonia oficială de inaugurare se va desfășura la Strasburg, unde președintele Comisiei, José Manuel Barroso, președintele Consiliului European, Janez Janča și președintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, vor semna o declarație tripartită comună.
Pe baza unei propuneri a Comisiei, această zi dedicată mării va încuraja, de asemenea, gestionarea mai bună a zonelor costiere, a mărilor și a oceanelor de către toți cetățenii și părțile interesate.


Biroul de presă