Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Cpt.cdor. Mugurel Pascu, tel. 0744.359.518

 


Comunicat nr. 194


Solidari în mijlocul Atlanticului


Nava școală Mircea, aflată în marșul anual de instruire practică, ce include și participarea la regata "Tall Ships Atlantic Challenge 2009", a acordat ajutor astăzi, 4 iunie, velierului Jolie Brise, pe care îl va remorca în siguranță spre portul Hamilton - Insulele Bermuda.

Velierul Jolie Brise, din clasa B, aflat sub pavilion britanic, a solicitat ajutorul organizatorilor regatei, fiind în imposibilitate de a se deplasa către următoarea escală, portul Hamilton, din cauza lipsei resurselor. La apelul făcut de organizatorii competiției, nava școală Mircea a răspuns pozitiv (ținând cont de distanța relativ mică dintre cele două nave precum și de capabilitățile pe care velierul românesc le are pentru a desfășura activități de remorcaj) și a întreprins toate manevrele necesare pentru a prelua și ajuta velierul aflat în dificultate.

Organizatorii competiției internaționale "Tall Ships Atlantic Challenge 2009" au decis, în data de 2 iunie a.c, terminarea etapei a II-a, Tenerife - Hamilton, pentru velierele din clasele A si B, din cauza lipsei vântului.

La încheierea acestei etape, nava școală Mircea și echipajul au obținut locul II în clasa A.

Marinarii români mai au de parcurs 800 mile marine din traversada Atlanticului, către Hamilton - Insulele Bermuda, distanță pe care "MIRCEA" o va parcurge folosind propulsia motoarelor (detalii pe www.navy.ro).

xxx

Nava școală "Mircea" participă, în perioada 12 aprilie - 1 septembrie 2009, la marșul anual de instruire practică, în cadrul căruia este inclusă și prezența la regata "Tall Ships Atlantic Challenge 2009"
Itinerariul marșului cuprinde escale în nouă porturi - Catania, Cadiz, Tenerife, Hamilton, Charleston, Boston, Ponta Delagada, Gibraltar și Iraklion, unde velierul reprezintă atât Forțele Navale, cât și România la toate manifestările organizate.

La bord se află un echipaj de 190 de persoane, dintre care 63 de studenți și 2 studente de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" 34 de elevi și 4 eleve de la Școala Militară de Maiștri Militari "Amiral Ion Murgescu".
Pe parcursul celor 12.500 de mile marine care vor fi străbătute în Marea Neagră, Marea Egee, Mediterană și Oceanul Atlantic studenții și elevii vor căpăta noi deprinderi marinărești și profesionale.


Biroul de presă