Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.col.Florin Jipa

 


Comunicat nr. 217


ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL


Ministerul Apărării Naționale organizează, în colaborare cu Prefectura și Primăria Generală a Municipiului București, o ceremonie publică dedicată Zilei Drapelului Național, care se va desfășura vineri, 26 iunie, de la ora 10.00, în Piața Tricolorului din București, situată în fața Palatului Cercului Militar Național.

În cadrul acestei ceremonii, Drapelul Național va fi binecuvântat de un preot militar și va fi ridicat pe catargul din piață, în acordurile Imnului Național.

La acest eveniment vor participa reprezentanți ai unor instituții civile, militare și religioase, atașați militari străini acreditați la București, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere.

În celelalte garnizoane din țară, subunități ale Ministerului Apărării Naționale vor participa la ceremoniile publice de înălțare a drapelului României.
Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 26 iunie.


Biroul de presă