Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: col. Leonard Mocanu, tel: 0744.359.491

 


Comunicat nr. 276


Amiralul Gheorghe Marin, decorat cu Legiunea de Merit a SUA


Șeful Statului Major General, amiralul dr. Gheorghe Marin, s-a întâlnit joi, 6 august, cu amiralul Michael Mullen, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor Statelor Majore al SUA, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în Statele Unite ale Americii.

În timpul convorbirilor, cei doi lideri militari au abordat aspecte ale cooperării bilaterale și au explorat posibilități de dezvoltare a acesteia. Ei au discutat despre acțiunile comune ale militarilor români și americani în teatrele de operații și despre activitățile de instrucție desfășurate la nivelul tuturor categoriilor de forțe. Cei doi șefi ai apărării au avut și schimburi de opinii referitoare la situația actuală de securitate.

În cadrul unei ceremonii, amiralul Michael Mullen i-a înmânat omologului său român, din partea președintelui Statelor Unite ale Americii, Legiunea de Merit în grad de Comandor "pentru activitatea merituoasă în calitate de șef al Statului Major General" și pentru că, prin tot ce a întreprins, "a permis îmbunătățirea cooperării, înțelegerii și relațiilor dintre forțele armate ale Statelor Unite și ale României".

Totodată, înalta distincție i-a fost acordată șefului SMG pentru "eforturile sale de a face Armata României mai profesionistă și interoperabilă" și pentru "capacitatea de conducere remarcabilă și inițiativa personală, care reflectă încrederea de care se bucură amiralul Marin, Armata României și România".

Amiralul Marin a vizitat până în prezent USNORTHCOM, Baza Aeriană Nellis, Școala de Instruire și Antrenament Tehnic pentru Personalul de pe Nave Mici de Suprafață și s-a întâlnit cu generalul Norton Schwartz, șeful Forțelor Aeriene ale SUA, și cu directorul adjunct al Agenției de Informații pentru Apărare a SUA.


Biroul de presă