Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.col. Florin Jipa

 


Comunicat nr. 440


Mesajul ministrului apărării naționale cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului și a Noului An, 2010


Ministrul apărării naționale, Gabriel Oprea, a transmis următorul mesaj angajaților din instituția militară cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului și a Noului An:

"Întâmpinăm cu încredere și speranță în puterea gândului și a faptei noastre Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului, miracol creștinesc al biruinței bucuriei, păcii și bunei înțelegeri între oameni și ne adunăm, totodată, forțele pentru a proiecta în lumină Divină dorințele de mai bine și izbânzile Noului An, 2010.

Împărtășindu-ne din taina sfântă a Nașterii Mântuitorului nostru, ne îndreptăm acum cu toții gândurile spre cei care sunt la datorie, departe de casă, departe de cei dragi, în teatrele de operații din Afganistan și Balcanii de Vest ori în alte zone ale lumii, pentru a aduce pacea și liniștea cu armele încrederii, solidarității și bunătății umane. Îi încredințăm că suntem și acum, la cumpăna dintre ani, aproape de ei, de familiile și de copiii lor și că păstrăm în rugăciunile noastre dorința ca ei să-și împlinească misiunile primite și să se întoarcă toți sănătoși acasă.

Armata României a străbătut anul 2009 cu dorința firească de a-și îndeplini obiectivele asumate în fața cetățenilor țării și în fața aliaților și partenerilor noștri și avem confirmarea că ostașul român a făcut dovada curajului și devotamentului de a duce întotdeauna la bun sfârșit misiunea, respectând cuvântul dat, trecând cu tenacitate peste greutăți, găsind soluțiile cele mai viabile în fața provocărilor de orice fel.

Militarii români au încheiat cu succes misiunea complexă din Irak, învățând alături de soldații celor mai puternice armate ale lumii lecția solidarității și camaraderiei ostășești, au luptat până la capăt în condiții deosebit de dificile, zi de zi, an de an, cu credința că există un singur drum, cel spre reușită, pentru a putea raporta națiunii: "Misiune îndeplinită!". Acest drum rămâne în memoria noastră și cea a istoriei prin excepționalul exemplu de dăruire și sacrificiu al eroilor noștri, al tuturor militarilor participanți.

Nu-i vom uita niciodată pe camarazii noștri răniți sau căzuți la datorie în țară sau în teatrele de operații și avem, pentru ei, pentru familiile și copiii lor, deplin respect, prețuire și recunoștință veșnică.

Mulțumesc întregului personal în activitate, cadrelor militare în rezervă și în retragere, veteranilor de război, pentru eforturile și sacrificiile făcute până acum. Ați dovedit un puternic spirit de corp, aveți determinare și curaj și am convingerea că veți fi permanent gata să vă îndepliniți misiunile încredințate de către popor.

Vă doresc, dumneavoastră și celor care vă sunt dragi și apropiați, să petreceți Sfintele Sărbători în liniște și pace, vă urez multă sănătate, fericire, un An Nou mai bun și împlinirea tuturor aspirațiilor. La mulți ani și Dumnezeu să ne ajute!"


Biroul de presă