Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt. col. Florin Jipa

 


Comunicat nr. 442


Comandantul ISAF în vizită la militarii români


Comandantul ISAF, generalul american Stanley McChrystal, a vizitat la sfârșitul săptămânii trecute, baza românescă Sagay Ghar din provincia Zabul.

Comandantul batalionului, locotenent-colonelul Iuri Tănase, și comandantul companiei, căpitanul Cătălin Cojocaru, au prezentat situația de securitate din aria de responsabilitate și misiunile militarilor români. Pe timpul vizitei, comandantul ISAF a purtat discuții cu militarii aflați în baza românescă Sagay Ghar, a ascultat colinde și a gustat bucate tradiționale românești.

"Mulțumesc militarilor români pentru modul exemplar în care își îndeplinesc misiunile, pentru că sunt alături de populația Afganistanului și pentru sprijinul acordat forțelor ISAF. Acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, vă urez multă sănătate, fericire și Noul An să vă aducă numai realizări vouă și familiilor voastre. Crăciun Fericit!", a declarat generalul McChrystal în timpul discuțiilor cu militarii români.


Biroul de presă