Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: F.P. Carmen Constantin

 


Comunicat nr. 114


„România în fața integrării europene. Aspecte de securitate"


Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară și Fundația « Hanns Seidel » organizează, în perioada 21 - 23 martie, la Predeal, seminarul cu tema « România în fața integrării europene. Aspecte de securitate”.

La lucrări vor lua parte personalități politice și militare, analiști, experți, cercetători.

Vor fi supuse dezbaterii subiecte de actualitate privitoare la procesul complex pe care îl parcurge România pe drumul integrării europene, cu accent pe problematica securității și a rolului pe care țara noastră îl poate juca în contextul redefinirii agendei de securitate națională și europeană.

În context, vor fi discutate contribuția țării noastre la Politica Externă și de Securitate Comună a Uniunii Europene și relația cu spațiul de securitate euro-atlantic; riscurile și amenințările la adresa securității; principalele dimensiuni ale securității naționale în contextul integrării europene; România în UE - producător de securitate în aria lărgită a Mării Negre.





Biroul de Presa al M.Ap.N.