Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt. Alice Moldovan

 


Comunicat nr. 121


Șeful Statului Major General al Armatei Ungariei vizitează România


În zilele de 24 și 25 martie a.c., o delegație militară condusă de șeful Statului Major General al Armatei Ungariei, general Andras Havril, va efectua o vizită în România, la invitația șefului Statului Major General al Armatei României, general dr. Eugen Bădălan.

Pe parcursul întâlnirilor dintre cei doi oficiali militari vor fi prezentate informări cu privire la procesul de reformă și restructurare a Armatei României și participarea la operații internaționale. De asemenea, vor fi abordate teme privind Batalionul mixt româno-ungar de menținere a păcii și perspectivele colaborării militare bilaterale, cu referire în special la posibilitățile de cooperare privind transportul aerian pentru misiunile din Afganistan.

Programul delegației ungare cuprinde primirea la ministrul apărării naționale, Teodor Atanasiu, și vizite la Batalionul 21 Vânători de Munte, din Predeal, respectiv la Batalionul 265 Poliție Militară și la Universitatea Națională de Apărare, din București.



Compartimentul Relatii Publice
al Statului Major General