Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 145


COMUNICAT DE PRESĂ


Joi, 10 iunie 2010, s-a desfășurat la Brașov cea de-a IV-a Conferință a Șefilor Apărării (ai statelor majore generale) din țările balcanice, inițiativă foarte importantă pentru întărirea cooperării în regiune, la care au participat reprezentanții tuturor celor nouă țări fondatoare. Au fost prezenți, în calitate de invitați, șeful apărării din Croația și locțiitorul șefului apărării din Slovenia, precum și vicepreședintele Comitetului Militar al NATO, președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene și comandantul Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli.

Prima conferință a șefilor apărării din Balcani a avut loc la Salonic la 18 aprilie 2007, urmată de cea din Antalya, 7 iulie 2008, și de cea de la Belgrad, 9 iunie 2009.

Cea de-a patra conferință a evidențiat relațiile de strânsă vecinătate și a reiterat solidaritatea și angajamentele asumate cu prilejul edițiilor anterioare, cu scopul de a a menține și de a dezvolta un mediu de securitate sigur și stabil în Balcani.

Șefii apărării din Balcani și-au exprimat încrederea că lucrările Grupului de Coordonare și ale celor două subgrupuri de lucru au oferit cadrul adecvat pentru o dezbatere fructuoasă privind provocările, riscurile și amenințările contemporane, care pot fi prevenite prin eforturi comune.

Șefii apărării au salutat punctele de vedere exprimate de reprezentanții NATO și ai Uniunii Europene și și-au exprimat aprecierea pentru sprijinul oferit conferinței.

Ei și-au confirmat dorința de a progresa în întărirea cooperării și în dezvoltarea relațiilor, luând în considerare și rolul semnificativ al NATO și al Uniunii Europene în această regiune.

Ca urmare a invitației adresate de generalul-locotenent Miroslav STOJANOVSKY, următoarea conferință va fi găzduită, în 2011, de Skopje.

Toți participanții au mulțumit amiralului Gheorghe Marin și staff-ului său pentru găzduirea acestui eveniment și pentru ospitalitatea tradițională.


Biroul de presă