Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 171


COMUNICAT DE PRESĂ


Un avion AN-2, aparținând Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene din Boboc, care executa o misiune de zbor pentru antrenamente de parașutare, s-a prăbușit luni, 5 iulie, în jurul orei 17.40, pe aerodromul Tuzla. În urma catastrofei aviatice, 10 militari și-au pierdut viața, iar alți 3 au fost răniți.

La bordul aeronavei se aflau 4 membri ai echipajului și 9 militari din cadrul Forțelor Navale.

La scurt timp după decolare, aeronava a pierdut brusc înălțime și s-a prăbușit. În urma impactului cu solul, aeronava a luat foc, incendiul fiind stins la ora 18.15. Cei trei militari răniți au fost transportați de urgență la spital.

Prin ordin al ministrului apărării naționale, a fost numită o comisie de investigație tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestei catastrofe aviatice.

Ministrul apărării naționale Gabriel Oprea și șeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, își exprimă profundul regret pentru pierderea vieții militarilor și transmit condoleanțe familiilor îndoliate.


Biroul de presă