Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 232


INFORMAȚIE DE PRESĂ


Alături de primul-ministru Emil Boc și de ministrul dezvoltării regionale și turismului Elena Udrea, ministrul apărării naționale Gabriel Oprea va participa joi, 16 septembrie, începând cu ora 10.15, la Iași, la lansarea proiectului de construire de locuințe pentru tineri, în regim ANL, în municipiul Iași.

Pentru derularea acestui proiect, Ministerul Apărării Naționale va pune la dispoziția Consiliului Local al Municipiului Iași un teren dezafectat în suprafață de 3 ha, din cazarma 398, aflat în imediata vecinătate a comandamentului Brigăzii 15 Mecanizate "Podu Înalt".

Terenul va fi utilizat în scopul sistematizării zonei, respectiv pentru construirea, în maxim 3 ani de la preluare, a aproximativ 1.000 de locuințe, prin programe derulate de Agenția Națională pentru Locuințe. Personalului M.Ap.N. din garnizoana Iași îi vor fi repartizate 500 unități locative.

Transmiterea terenului din domeniul public al statului și administrarea M.Ap.N. în administrarea Consiliului Local al Municipiului Iași se va face prin hotărâre a Guvernului.

După vizitarea locației, oficialii vor semna un protocol de colaborare împreună cu primarul Gheorghe Nichita și vor susține o conferință de presă, în jurul orei 11.00, la sediul Primăriei municipiului Iași.

La finalul vizitei în municipiul Iași, ministrul apărării Gabriel Oprea va avea o întâlnire cu cadrele militare din garnizoană.


Biroul de presă