Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 244


COMUNICAT DE PRESĂ


Ministrul apărării naționale Gabriel Oprea și secretarul de stat Mihail Vasile-Ozunu au participat luni, 4 octombrie 2010, la ceremonia de deschidere a anului de învățământ universitar de la Universitatea Națională de Apărare "Carol I".

Adresându-se cadrelor didactice și studenților Universității, ministrul apărării a subliniat că militarii români sunt întotdeauna la datorie, acasă sau în teatrele de operații, servind Patria, uneori până la sacrificiul suprem: "Armata Română știe să-și cinstească eroii și nu-i va uita niciodată pe cei care și-au dat viața pentru țară. Militarii români sunt întotdeauna la datorie, acasă sau în teatrele de operații - în lupta împotriva terorismului internațional, unii dintre ei jertfindu-se pentru demnitatea acestei țări, pentru linistea copiilor noștri. Jertfa lor ne obligă la aducere aminte și ne arată, încă o dată, că a fi militar nu este o meserie, ci este cea mai înaltă misiune pe care și-o pot asuma oamenii curajoși, demni și cu iubire de țară".

Ministrul apărării naționale le-a transmis studenților și cadrelor didactice că pregătirea unui corp militar eficient, care să răspundă noilor provocări din mediul internațional de securitate, misiunilor complexe și dificile din teatrele de operații externe reprezintă o prioritate pentru Ministerul Apărării Naționale.

"Avem nevoie de absolvenți capabili să răspundă cu eficiență și competență cerințelor unităților în care vor fi încadrați. Mai mult decât atât, avem nevoie de militari capabili să acționeze cu profesionalism în situațiile dificile pe care le vor avea de înfruntat în cariera militară, inclusiv în misiunile din teatrele de operații externe, asumate în cadrul comunității euroatlantice", a subliniat ministrul Gabriel Oprea.

"Ca ministru al Apărării, dar mai ales ca militar, vreau să vă felicit pentru cariera pe care ați decis să o urmați. Intrând în Armata României nu v-ați ales o meserie, ci v-ați asumat o misiune pe cât de dificilă, pe atât de onorantă. În virtutea responsabilității pe care v-ați asumat-o, aveți datoria de a fi bine pregătiți, de a vă însuși cunoștințe solide și, nu în ultimul rând, de a deveni lideri, oameni de acțiune, personalități dinamice și capabile să ia decizii ferme și eficiente", le-a transmis studenților și cursanților ministrul Gabriel Oprea.

Ministrul apărării naționale a îndemnat, de asemenea, cadrele didactice din Universitate să folosească tot arsenalul pedagogiei moderne, de creativitate și de orice resurse educaționale menite să dezvolte studenților și cursanților independența, curajul și responsabilitatea studiului.

Ceremonii de deschidere a anului de învățământ universitar au avut loc luni, 4 octombrie, la Academia Tehnică Militară și la Institutul Medico-Militar "Carol Davila" din București, la Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, la Academia Forțelor Aeriene "Henri Coandă" din Brașov, la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanța și la școlile de aplicație și centrele de instruire ale categoriilor de forțe.


Biroul de presă