Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 260


COMUNICAT DE PRESĂ


Prin ordin al ministrului apărării naționale, domnul Gabriel Oprea, luni, 1 noiembrie, la ora 8.00, în toate unitățile militare din țară și din teatrele de operații, au fost organizate ceremonii militare și religioase în semn de recunoștință și deplin respect pentru sergentul Gavril Nicorici, care și-a pierdut viața în timpul executării unei misiuni de instruire în Poligonul Cincu din județul Brașov.

La ceremonia de comemorare organizată la sediul Ministerului Apărării Naționale au participat ministrul apărării naționale Gabriel Oprea, secretarii de stat Viorel Oancea și Mihail Vasile-Ozunu, personalul militar și civil din structurile centrale ale instituției.

După intonarea imnului național al României, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria sergentului Gavril Nicorici și s-a oficiat serviciul religios.


Biroul de presă