Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 6


COMUNICAT DE PRESĂ


Generalul-maior Ștefan Dănilă, șeful Statului Major General, a participat vineri, 14 ianuarie, în cazarma Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" din Craiova, la ceremonia prilejuită de plecarea în misiune a "Scorpionilor Roșii" în teatrul de operații din Afganistan.

Militarii craioveni vor acționa în cadrul misiunii ISAF, în provincia Zabul din sudul Afganistanului, în perioada februarie-iulie 2011, înlocuindu-i pe infanteriștii din Batalionul 812 "Șoimii Carpaților" de la Bistrița.

În mesajul prezentat în cadrul ceremoniei, ministrul apărării naționale, Gabriel Oprea, le-a transmis militarilor că numele de "Scorpionii Roșii", ales în anul 2002, pe tărâmurile Afganistanului, s-a transformat în renume, devenind, cu fiecare misiune îndeplinită un adevărat simbol, care definește profilul militarului român în lume - un luptător dârz, curajos și un camarad de nădejde.
"Sunt cu gândul și cu sufletul alături de militarii din Batalionul 26 Infanterie, care vor întregi în scurt timp, în Afganistan, efectivele Brigăzii 2 Infanterie "Rovine", împreună cu militarii Batalionului 20 Infanterie "Scorpionii Negri" și Elementul de comandă și control - Combined Team Zabul, care acționează deja în zona noastră de responsabilitate", le-a transmis ministrul apărării naționale.
"Deviza dumneavoastră, "ne antrenăm așa cum luptăm", va căpăta în scurt timp dimensiunea concretului, pentru că, timp de șase luni, trebuie să luptați în teatrul de operații din Afganistan așa cum v-ați instruit, cu tenacitate, curaj și determinare în poligoane, la exercițiile naționale și multinaționale. Aveți o experiență importantă, valoroasă, câștigată prin multă muncă, prin sacrificii și prin efort susținut. Am convingerea că veți confirma și de această dată pregătirea dumneavoastră de excepție în îndeplinirea tuturor misiunilor care se vor circumscrie mandatului încredințat", a adăugat ministrul apărării.
Ministrul Oprea a amintit, în mesajul său, că eforturile îndreptate spre siguranța luptătorilor din teatrele de operații și pentru asigurarea unor condiții corespunzătoare de desfășurare a misiunilor vor constitui o direcție de acțiune prioritară, chiar și în condițiile unor limitări bugetare. În acest sens, ministrul apărării a subliniat că ultimele vehicule MRAP intrate în exploatarea militarilor din Afganistan "asigură luptătorilor cel mai ridicat grad de protecție posibil la atacurile cu dispozitive explozive improvizate și cu armament de calibru mic, concomitent cu creșterea mobilității și capacității combative a batalioanelor de manevră. Trebuie să exploatați cu pricepere această tehnică și să dublați capacitatea ei de protecție balistică prin măsuri eficiente de instruire a echipajelor pentru mărirea capacității de manevră și acțiune".
În încheierea mesajului său, ministrul Gabriel Oprea i-a asigurat pe militarii craioveni că "Ministerul Apărării Naționale va face toate eforturile pentru ca misiunea celor care pleacă astăzi în Afganistan să se desfășoare cu rezultatele scontate."

La ceremonie au participat, alături de familiile și colegii militarilor, veterani de război, militari în activitate, în rezervă și în retragere din garnizoana Craiova, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale.
Militarii Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" vor pleca în cea de-a 12-a misiune externă, în cei 16 ani de existență a unității craiovene.


Biroul de presă