Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 37


COMUNICAT DE PRESĂ


Ministrul apărării naționale Gabriel Oprea a participat vineri, 18 martie, împreună cu ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea, și cu primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, la lansarea proiectului de construire de locuințe pentru tineri, în regim ANL, pe terenuri situate în zona Ghencea.

Programul lansat în Capitală prevede construirea unui număr de circa 10.000 de locuințe. "Această inițiativă și derularea proiectului care se va realiza în cadrul parteneriatului dintre Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și Primăria Sectorului 5, reprezintă o șansă în viață pentru încă 10.000 de tineri și tinere familii - beneficiarii acestui program. 5000 de unități locative sunt destinate instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională și autorităților judecătorești, 2500 dintre acestea revenind personalului Ministerului Apărării Naționale. Prin hotărâre de Guvern se va realiza următoarea repartiție: MApN - 25%, nu mai puțin de 2500 locuințe; MAI - 10%, nu mai puțin de 1000 locuințe; SRI - 5%, nu mai puțin de 500 locuințe; SIE - 1,5%, nu mai puțin de 150 locuințe; SPP - 1,5%, nu mai puțin de 150 locuințe; STS - 1,5%, nu mai puțin de 150 locuințe; Administrația Penitenciarelor - 1,5%, nu mai puțin de 150 locuințe; Ministerului Justiției - 2%, nu mai puțin de 200 locuințe; Parchetului General - 2%, dar nu mai puțin de 200 locuințe", a declarat ministrul apărării naționale.

Referindu-se la importanța derulării acestor programe de construire de locuințe atât pentru militarii Armatei României, cât și pentru tinerii din întreaga țară, ministrul Gabriel Oprea a subliniat: "De la preluarea mandatului de ministru al apărării, am luat decizia inițierii și derulării unui program pentru rezolvarea problemelor sociale și locative cu care se confruntă personalul armatei, dar și pentru sprijinirea comunităților locale. Am demarat în anul 2010, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, un proiect național de construire de locuințe destinate tinerilor și familiilor cu venituri mici, precum și personalului armatei aflat la început de carieră, în care sunt angrenate și autoritățile publice locale".

Ministrul apărării naționale a amintit că din anul 2010 și până în prezent au fost emise 20 de hotărâri de Guvern pentru transmiterea către autoritățile locale din 16 județe a circa 430 de hectare de teren care au fost administrate de M.Ap.N., procente cuprinse între 20 și 50 la sută dintre unitățile locative realizate revenind personalului armatei. "Prin acest nou proiect lansat în Capitală, cel mai mare în ultimii 20 de ani în România, celor aproape 7.000 de locuințe destinate tinerilor militari în mai multe garnizoane din țară li se adaugă încă 2.500, astfel încât numărul locuințelor în regim ANL, destinate tinerilor militari ajunge la 9.500, în condițiile în care, la nivelul Armatei României există un necesar de 10.000 de locuințe", a declarat ministrul Gabriel Oprea.

Pentru construirea ansamblului de locuințe în zona Ghencea, Ministerul Apărării Naționale va transmite, prin hotărâre de Guvern, din domeniul public al statului și administrarea M.Ap.N. în administrarea Consiliului Local al sectorului 5, terenuri în suprafață de 101,5 hectare.

Terenurile care se transferă sunt dezafectate ca urmare a procesului de reorganizare și restructurare a armatei și se utilizează în scopul sistematizării zonei, respectiv pentru construirea de locuințe și funcțiuni complementare spațiilor de locuit, prin programe derulate de Agenția Națională pentru Locuințe, potrivit legislației în vigoare.


Biroul de presă