Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 63


COMUNICAT DE PRESĂ


Vineri, 13 mai, începând cu ora 12.00, la sediul Primăriei municipiului Timișoara, în prezența secretarului de stat în M.Ap.N. Viorel Oancea și a primarului Gheorghe Ciuhandu, va fi semnat protocolul de predare-primire a unor imobile care au fost în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în vederea construirii unui ansamblu de locuințe ANL, 300 de unități locative urmând să fie repartizate tinerilor militari din garnizoana Timișoara.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 162/2011, vor fi transferate imobilele 977 (integral - suprafață teren - 3,7125 ha, suprafață construită - 1.321 mp) și 1366 (parțial - suprafață teren - 6,0634 ha, suprafață construită - 187,10 mp) din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Timișoara și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

Imobilele se preiau de către autoritatea publică locală în vederea sistematizării zonei, construirii de locuințe și funcțiuni complementare spațiilor de locuit prin programe derulate de Agenția Națională pentru Locuințe, potrivit legislației în vigoare.

La finalizarea ansamblului de locuințe, Consiliul Local al Municipiului Timișoara va transfera în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, conform legii, un procent de 33% din numărul de locuințe realizate, dar nu mai puțin de 300 de unități locative și terenul aferent acestora, ce vor fi repartizate tinerilor militari și cadrelor militare din garnizoană.

La inițiativa ministrului apărării naționale Gabriel Oprea, Ministerul Apărării Naționale a demarat la începutul anului 2010, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, un proiect național de construire de locuințe destinate tinerilor și familiilor cu venituri mici, precum și personalului armatei, în care sunt angrenate și autoritățile publice locale.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale a urmărit ca, prin sprijinul acordat autorităților locale, să fie rezolvate - pe baza acordurilor încheiate - și problemele reale ale tinerilor, ale persoanelor cu venituri mici, cu copii sau fără locuințe, dar și ale militarilor din diferite garnizoane, care țin de asigurarea condițiilor de locuit sau de muncă, astfel încât de procente cuprinse între 20 și 40 la sută din numărul locuințelor realizate prin programe ANL, să beneficieze tinerii militari.

În anii 2010 și 2011, au fost transferate, prin hotărâri de Guvern, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea consiliilor locale, imobile și terenuri din unități militare dezafectate, în vederea derulării programelor de construire de locuințe în regim ANL, în județele Alba, Arad, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Iași, Ilfov, Cluj, Dâmbovița, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Timiș și în municipiul București.

Proiectele derulate la nivel național vor asigura tinerilor militari 9.500 de unități locative în regim ANL, din necesarul înregistrat la nivelul Armatei României, de 10.000 de locuințe.


Biroul de presă