Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 71


COMUNICAT DE PRESĂ


Joi, 19 mai, s-au desfășurat, în București, ceremonii militare prilejuite de sosirea din teatrul de operații Afganistan a Detașamentului ANA Training XV și a Elementului Național de Sprijin.

În mesajul transmis militarilor din cele două detașamente, ministrul apărării naționale Gabriel Oprea i-a felicitat și le-a mulțumit pentru modul exemplar în care și-au îndeplinit mandatul încredințat.

"Știu că acest spectru larg de misiuni pe care le-ați îndeplinit în cadrul operației ISAF v-au solicitat din plin, pe fiecare, în specialitatea și funcțiile în care sunteți încadrați. Vă asigur de întregul meu respect pentru eforturile și acțiunile dumneavoastră", le-a transmis ministrul Gabriel Oprea.

Ministrul apărării naționale a evidențiat profesionalismul militarilor români din teatrele de operații, flexibilitatea și capacitatea adaptare a acestora, dovedite pe parcursul celor șase luni de misiune.

"Este un motiv de mândrie să reafirmăm faptul că, dumneavoastră, militarii care ați răspuns prezent astăzi la Apelul Solemn, ați reușit să obțineți rezultate bune și foarte bune, insistând zi de zi pe factorul calitate în îndeplinirea misiunilor. V-ați bazat pe cunoștințele dumneavoastră temeinice, ați muncit mult, cu seriozitate, ați trecut peste barierele de comunicare folosind un registru complet de metode îndelung exersate, dublate de calități pedagogice, de răbdare și mult tact", a subliniat ministrul Oprea.

"A sosit momentul să vă bucurați de reîntâlnirea cu cei dragi și să vă refaceți forțele, în mijlocul familiilor care v-au sprijinit, de aici, de acasă. După această perioadă veți începe o nouă etapă de instruire, în care veți valorifica experiența dobândită, lecțiile învățate. Vă doresc, în continuare, succes în activitate, împliniri profesionale și personale, sănătate și bucurii alături de familii și de toți cei dragi. Vă urez din suflet, tuturor, Bun venit acasă!", le-a mai transmis ministrul apărării naționale militarilor întorși din misiune.

La ceremoniile militare și religioase organizate cu acest prilej au participat, alături de familiile și colegii militarilor, reprezentanți ai conducerii armatei.


Biroul de presă