Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 72


COMUNICAT DE PRESĂ


Joi, 19 mai, la Palatul Cercului Militar Național, s-a desfășurat reuniunea Comitetului Mixt Româno-American pentru implementarea prevederilor Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României, document cunoscut sub numele de Acord de Acces.

În cadrul reuniunii, oficialii români și americani au trecut în revistă activitățile desfășurate de la reuniunea din luna decembrie 2010 a Comitetului Mixt și până în prezent, au fost prezentate informări referitoare la: folosirea pe termen mediu a facilităților puse la dispoziția forțelor SUA prin Acordul de Acces, exercițiile Black Sea Rotational Force și Combined Endeavor, situația de mediu din Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu, activități de control al armamentelor și verificare organizate în România, în anul 2010.

De asemenea, părțile au discutat modalitățile de implementare a Acordului de Acces, posibilitățile de revizuire a unor prevederi din unele Aranjamente de Implementare și au fost trecute în revistă aspecte ale situației construcțiilor din Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu, precum și alte probleme curente.
Delegația României, condusă de secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Viorel Oancea, a fost formată din experți și invitați din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Mediului și Pădurilor, Ministerul Afacerilor Externe, Administrația Națională pentru Rezervele de Stat și Probleme Speciale.

Delegația SUA a fost condusă de generalul-maior Paul Schafer, director pentru probleme strategice la Comandamentul Forțelor Armate ale Statelor Unite din Europa (USEUCOM), și a inclus experți și invitați din cadrul USEUCOM, Comandamentului Forțelor Terestre ale SUA în Europa (USAREUR), Comandamentului Forțelor Aeriene ale SUA in Europa (USAFE), Corpului Infanteriei Marine a SUA din Europa (MARFOREUR), precum și reprezentanți ai Ambasadei SUA la București.


Biroul de presă