Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 81


DECLARAȚIE DE PRESĂ


Stadionul din Ghencea, aflat în proprietatea publică a statului și administrarea M.Ap.N. prin Clubul Sportiv al Armatei "Steaua", a fost, încă de la darea sa în folosință, în anul 1974, gazda clubului Steaua București și a echipei sale de fotbal.

În Ministerul Apărării Naționale, închirierea imobilelor și terenurilor din patrimoniul ministerului sunt atributul structurilor care le administrează. În cazul clădirilor și terenurilor aferente Stadionului Steaua, responsabilitatea revine Clubului Sportiv al Armatei "Steaua".

Ca urmare a derulării, în perioada septembrie-decembrie 2009, a licitației privind închirierea Stadionului Steaua, care cuprinde clădiri și terenuri în suprafață totală de peste 90.000 m.p., aflate în proprietatea statului și administrarea M.Ap.N., prin Clubul Armatei, SC Fotbal Club Steaua București SA a consimțit, prin oferta depusă, să achite lunar o chirie în valoare de 21.600 Euro, care a fost stabilită de către un expert autorizat în domeniu. Contractul de închiriere urma să se deruleze pe o perioadă de 4 ani.

La 31 mai 2011, Societatea Comercială înregistra către Clubul Sportiv al Armatei următoarele datorii:
- 997.705 lei contravaloarea chiriilor aferente perioadei 1 iulie 2010-31 mai 2011;
- 258.148 lei penalități de întârziere la plata chiriei, calculate până la 31 decembrie 2010.

CSA "Steaua" a manifestat bună credință în derularea acestui contract, notificând SC Fotbal Club Steaua București SA, prin cinci adrese, în perioada 26 aprilie-17 mai 2010, cu privire la sumele datorate reprezentând chiria, utilitățile și penalitățile de întârziere, precum și la iminența rezilierii contractului, în cazul neonorării obligațiilor de plată a chiriei pe timp de două luni consecutiv, așa cum părțile au convenit prin semnarea contractului.

În data de 17 mai 2010, Societatea Comercială a răspuns acestor notificări succesive, printr-o adresă, în care specifică, printre altele, că "denunță unilateral contractul nr. A-7220/23.12.2009, începând cu data de 01.03.2010".

Echipa de fotbal Steaua este un simbol al Armatei și al milioanelor de români care îndrăgesc fotbalul, iar Ministerul Apărării Naționale dorește ca, în spiritul tradiției de 64 de ani a CSA Steaua, singura echipă care să joace meciurile de fotbal pe acest stadion să fie Steaua București.

De aceea, Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" nu respinge colaborarea cu SC Fotbal Club Steaua București SA, atâta vreme cât această colaborare se derulează în condiții de legalitate. Prin urmare, în condițiile în care Societatea Comercială își va achita datoriile către stat, conform obligațiilor contractuale, colaborarea ar putea fi reluată, prin încheierea, în condițiile legii, a unui nou contract, astfel încât echipa de fotbal Steaua București să joace în continuare pe stadionul din Ghencea.


Col. George Boroi, Comandantul Clubului Sportiv al Armatei