Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 99


COMUNICAT DE PRESĂ


În dimineața zilei de miercuri, 7 septembrie, un militar român din cadrul Batalionului 2 Manevră, aflat în misiune în Provincia Zabul din Afganistan, a fost rănit în urma deflagrației unui dispozitiv exploziv improvizat (DEI).

Caporalul Ion-Lucian Leuștean executa, pe timpul unei misiuni de patrulare, cercetarea terestră a unui obiectiv, când a fost atacat cu un DEI. Militarului i s-a acordat pe loc primul ajutor, după care a fost transportat de urgență cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman pentru intervenții chirurgicale și tratament de specialitate.

Ministrul apărării naționale Gabriel Oprea și conducerea armatei urmăresc cu atenție evoluția stării de sănătate a caporalului Leuștean.


Biroul de presă