Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Biroul de presă

 


Comunicat nr. 120


Comunicat de presă


Marți, 1 noiembrie, Ministrul Apărării Naționale Gabriel Oprea și Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, au vizitat șantierul pe care se construiește bazinul de polo din Complexul Sportiv Steaua din Ghencea.
"În ultimii 20 de ani nu s-au mai făcut bazine olimpice, bazine de polo și este pentru prima dată când în România se lucrează la o astfel de infrastructură. Ne bucurăm că l-am putut face pentru Clubul Steaua, care aparține M.Ap.N.", a declarat ministrul Elena Udrea.
"Acest proiect, pe lângă susținerea sportului de performanță, va permite și tinerilor practicanți de înot din sectoarele 5 și 6 ale Capitalei să beneficieze de avantajele unui bazin modern", a declarat ministrul Gabriel Oprea.
M.Ap.N. colaborează cu M.D.R.T. în mai multe proiecte de dezvoltare a infrastructurii, în cadrul programelor de construire de locuințe în regim ANL. "Suntem foarte mulțumiți de colaborarea cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. Derulăm programe în toată țara, prin care vom asigura 9.500 de locuințe în regim ANL pentru tinerii militari aflați la început de carieră, care au copii mici, au greutăți. Pe lângă locuințele pentru militari, aceste proiecte prevăd construirea a zeci de mii de unități locative pentru tinerii civili, în toată țara. Este foarte important că am realizat acest lucru în România într-o perioadă de criză economică", a subliniat ministrul Gabriel Oprea.
Bazinul de polo respectă cerințele Federației Internaționale de Polo și va putea găzdui orice fel de competiții de acest gen, naționale și internaționale.
Pe lângă bazinul pentru competiții, proiectul construcției prevede și un bazin pentru antrenamente. Tribunele vor asigura locuri pentru 400 de spectatori. Până la realizarea acestui bazin, sportivii poloiști steliști s-au antrenat și au desfășurat meciurile de polo la un bazin din București, care nu se află în administrarea M.Ap.N.
Proiectul, care va costa 24,55 de milioane de lei, finanțat prin Compania Națională de Investiții, va fi finalizat în luna mai 2012.


Biroul de presă