Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent-colonel Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 149


Umor „de linia întâi” la Sibiu


În primele două gale ale Festivalului de umor cazon „Podul minciunilor” au evoluat 80 de artiști amatori, care au „instaurat” ironia ca metodă garantată în reforma stării de voie bună a spectatorilor prezenți la Cercul Militar din Sibiu. Prestațiile artistice de pe scenă au fost răsplătite cu aplauze generoase.

În gala de joi au evoluat reprezentanții Academiei Forțelor Terestre, Academiei Forțelor Navale și Academiei de Poliție, ai Școlii de Maiștri Militari și Subofițeri, ai școlilor de aplicație, iar ieri, 20 de elevi ai colegiilor militare au prezentat cuplete, numere de pantomimă și scenete.

Festivalul continuă în această după-amiază cu cea de a treia gală, în cadrul căreia, începând cu ora 16.00, vor concura formațiile cercurilor militare.

* * *

La Cercul Militar din Sibiu are loc, în perioada 13–15 aprilie a.c., cea de-a XV-a ediție a Festivalului Național de Umor Cazon „Podul Minciunilor“.

Manifestarea se desfășoară în organizarea Direcției Administrativă și Servicii și Secției Tradiții Militare și Educație Civică, din Ministerul Apărării Naționale.

La cele două secțiuni ale festivalului, “Interpretare” și “Creație”, s-au înscris formații, grupuri și creatori individuali, reprezentând, din Ministerul Apărării Naționale, 30 de cercuri militare, trei instituții de învățământ superior, trei colegii liceale, și câte două școli de aplicație, școli de maiștri militari și unități militare. Ministerul Administrației și Internelor va fi reprezentat, și în acest an, de Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București.

Președintele juriului este colonelul Valentin-Marius Radu, șeful Secției Tradiții Militare și Educație Civică din M.Ap.N., care poate oferi detalii suplimentare despre activitate la telefonul 0721.339.296.

Jurnaliștii care doresc să participe la eveniment sunt așteptați la Cercul Militar Sibiu (B-dul Victoriei, nr. 3-5). Pe pagina din internet a M.Ap.N., www.mapn.ro pot fi accesate informații și fotografii din cadrul manifestării.






Biroul de Presa al M.Ap.N.