Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 50


COMUNICAT DE PRESĂ


Ministrul Apărării Naționale Gabriel Oprea s-a întâlnit vineri, 20 aprilie, la Chișinău, în cadrul vizitei oficiale în Republica Moldova, cu omologul său, Vitalie Marinuța.

Cooperarea militară bilaterală și situația regională au fost principalele teme pe agenda discuțiilor, cei doi miniștri identificând modalități de consolidare a relațiilor de colaborare dintre cele două armate în domeniul instruirii în comun a trupelor și la nivelul dialogului politico-militar, pentru promovarea reformelor interne și modernizarea forțelor armate.

Ministrul Gabriel Oprea a apreciat trendul ascendent al relațiilor militare, precum și progresele făcute de guvernul moldovean, arătând că România susține aspirațiile europene și euroatlantice ale Republicii Moldova.

"Reafirm disponibilitatea Ministerului Apărării Naționale din România de a continua furnizarea de expertiză în funcție de nevoile Ministerului Apărării al Republicii Moldova. Dorim să aprofundăm relațiile militare bilaterale, prin dezvoltarea acestora la toate nivelurile, începând de la nivelul tactic până la cel strategic", a declarat ministrul Gabriel Oprea.

Ministrul român al Apărării Naționale a subliniat că, în plan bilateral, partea română va continua să acorde asistență și consultanță în procesul de reformă a armatei, cu accent pe instruirea personalului prin exerciții întrunite, precum și în domeniul învățământului militar, prin continuarea pregătirii unor ofițeri din Republica Moldova în instituții militare de învățământ din România.

La rândul său, ministrul Vitalie Marinuța a exprimat satisfacția cu privire la evoluția relațiilor politico-militare dintre România și Republica Moldova, bazate întotdeauna pe încredere reciprocă.

Ministrul moldovean al apărării a manifestat interes față de experiența euro-atlantică a Armatei României și a apreciat disponibilitatea părții române de a furniza expertiză în ceea ce privește implementarea obiectivelor din Planul Individual de Acțiune în domeniul Parteneriatului Moldova-NATO.

"Mulțumesc Guvernului României și dumneavoastră personal, domnule ministru Oprea, pentru suportul acordat Ministerului Apărării al Republicii Moldova în pregătirea și instruirea cadrelor militare în instituțiile de învățământ militar superior din România. Cunoștințele acumulate de cadrele noastre militare, care corespund standardelor internaționale, ne permit nouă, aici, în Republica Moldova, să implementăm mai eficient programele de reformare și modernizare a Armatei Naționale, de creare a unui sistem de apărare și securitate în conformitate cu standardele moderne, care în final va asigura liniștea și pacea pentru cetățenii Republicii Moldova", a declarat ministrul Vitalie Marinuța.

Cei doi miniștri au semnat Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar. Acordul stabilește cadrul juridic necesar cooperării militare între cele două părți și cuprinde prevederi referitoare la domeniile și formele de cooperare, instituirea Comisiei militare mixte, organizarea și desfășurarea exercițiilor și antrenamentelor comune, protecția informațiilor, aspecte financiare și statutul juridic al personalului.

Domeniile de cooperare prevăzute în cadrul Acordului includ, printre altele: politica de apărare, controlul armamentelor, planificarea apărării, pregătirea personalului, legislație privind apărarea națională, managementul resurselor umane și al resurselor bugetare, cercetare științifică, controlul și managementul spațiului aerian, informații militare, activități medicale, probleme sociale, istorie și știință militară, activități culturale și sportive. Acordul semnat astăzi va fi supus ratificării de către Parlamentul României.

Programul vizitei oficiale a ministrului Gabriel Oprea în Republica Moldova a cuprins primiri la președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti și la primul-ministru Vlad Filat.

Pe parcursul întrevederilor cu cei doi înalți demnitari, ministrul Gabriel Oprea a exprimat satisfacția pentru dinamica relațiilor de cooperare dintre cele două state și a reiterat susținerea de către România a aspirațiilor europene ale Chișinăului.

Președintele Timofti a adresat mulțumiri României pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, în toate domeniile de cooperare, în special în planul colaborării militare.

La rândul său, premierul Filat a evocat importanța deosebită a deciziilor adoptate în recenta ședință comună, de la Iași, a guvernelor României și Republicii Moldova în dinamizarea relațiilor bilaterale și a apreciat deschiderea constantă manifestată de Armata României în relația cu Armata Națională a Republicii Moldova.

La finalul vizitei în Republica Moldova, ministrul Gabriel Oprea a depus o coroană de flori la Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare din Chișinău și a vizitat Cimitirul ostașilor români din localitatea Călărași, unde s-a desfășurat o ceremonie de depunere de flori în memoria eroilor români căzuți la datorie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În acest context, oficialul român a adresat mulțumiri autorităților Republicii Moldova pentru reacția promptă avută în rezolvarea situației nefericite care a apărut în urma profanării, de către autori necunoscuți, la începutul lunii aprilie a.c., a cimitirului, exprimându-și recunoștința că situația a revenit la normal în acest sanctuar al eroilor români.


Biroul de Presă