Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 116


COMUNICAT DE PRESĂ


Membrii Comisiei pentru elaborarea actelor normative care să reglementeze reconstrucția sistemului de pensii militare ocupaționale, constituită la nivelul Ministerului Apărării Naționale, efectuează în această perioadă un tur în principalele garnizoane din țară în vederea evaluării situației actuale.

Președintele comisiei, Simona Luminița Sîrbu, consilier al ministrului Apărării Naționale, s-a întâlnit cu cadrelele militare în rezervă și retragere din Constanța și Craiova, urmând ca, săptămâna aceasta, să aibă loc și alte întâlniri de lucru în garnizoanele Brașov, Sibiu, Alba-Iulia și Cluj-Napoca, pentru a prezenta stadiul întocmirii cadrului normativ care-l va corecta pe cel existent și a afla propunerile pensionarilor militari.

Astfel, problemele pensionarilor militari din toate zonele țării vor fi trecute în revistă în vederea finalizării evaluării situației actuale a sistemului de pensii, necesară întocmirii unui act legislativ pertinent.

Totodată, membrii comisiei poartă discuții și cu reprezentanții celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, pentru a cuprinde cerințele tuturor categoriilor de pensionari militari.

O primă propunere a proiectului de act normativ care va reglementa sistemul de pensii militare va fi gata în această vară. Sugestii și propuneri se pot face la adresa de e-mail: comisie.pensii@mapn.ro.


Biroul de Presă