Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 119


MESAJ DE CONDOLEANȚE


Am aflat cu adânc regret și tristețe despre decesul căpitan-comandorului Mitică Docuz, maistrului militar Cătălin Topoliceanu, maistrului militar Viorel Cojocaru și al studentului Ștefan Coropețchi, căzuți la datorie în accidentul aviatic produs joi, 5 iulie 2012.

La doi ani de la evenimentul tragic de la Tuzla, în care au pierit 12 militari ai forțelor aeriene și navale, pe care i-am comemorat cu toții astăzi, aviația militară trece printr-un moment extrem de dureros: pierderea a încă patru camarazi.

Moartea celor patru aviatori demonstrează încă o dată dimensiunea riscurilor la care se supun zilnic, atât în misiuni de luptă, cât și în zboruri de antrenament, militarii români.

Devotamentul și spiritul de responsabilitate, caracteristice aviației române, obligă la cele mai înalte sentimente de recunoștință și respect în astfel de momente tragice.

Ne exprimăm întreaga compasiune și adresăm sincere condoleanțe familiilor îndoliate, tuturor celor care i-au iubit și le-au fost aproape.

Dumnezeu să-i odihnească!


Corneliu Dobrițoiu, ministrul Apărării Naționale