Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 129


INFORMAȚIE DE PRESĂ


Ministrul apărării naționale, Corneliu Dobrițoiu, și secretarul de stat pentru armamente, Floarea Șerban, vor participa luni, 16 iulie, începând cu ora 10.00, la prezentarea unor realizări ale activității de cercetare științifică desfășurate la Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare și Academia Tehnică Militară.

Evenimentul va avea loc la sediul Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare și se înscrie în linia preocupărilor Ministerului Apărării Naționale referitoare la valorificarea rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare în sprijinul programelor majore de înzestrare ale Ministerului Apărării Naționale, precum și întăririi legăturilor de colaborare cu mediul industrial autohton.

La activitate sunt invitați reprezentanți ai industriei de apărare și ai structurilor beneficiare din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Produsele prezentate sunt realizate în urma cerințelor beneficiarilor din structurile Ministerului Apărării Naționale, fiind în prezent omologate în cea mai mare parte. Ca urmare, ele pot fi realizate în producție de serie de către entități ale industriei de apărare.
Jurnaliștii sunt așteptați luni, 16 iulie, între orele 9.15 și 9.45, la sediul Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare (Strada Aeroportului nr. 16, Clinceni, județul Ilfov).


Biroul de Presă