Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 174


COMUNICAT DE PRESĂ


Prin ordin al ministrului apărării naționale, Corneliu Dobrițoiu, vineri, 24 august, de la ora 8.00, în toate unitățile militare din țară și din teatrele de operații, au fost organizate ceremonii militare și religioase în semn de recunoștință și deplin respect pentru comandorul Aurelian Cojocaru, care și-a pierdut viața în accidentul aviatic produs joi în județul Dolj.

La ceremonia de comemorare organizată la sediul Ministerului Apărării Naționale au participat ministrul apărării naționale, Corneliu Dobrițoiu, secretarii de stat Sebastian Huluban și Floarea Șerban, șeful Statului Major General, generalul-locotenent Ștefan Dănilă și personalul militar și civil din structurile centrale ale instituției.

După intonarea imnului național al României, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria militarului care și-a pierdut viața și s-a oficiat serviciul religios.


Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale