Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 194


INFORMAȚIE DE PRESĂ


Ministrul apărării naționale, Corneliu Dobrițoiu, și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Mark Gitenstein, vor participa marți, 18 septembrie, în poligonul Cincu, județul Brașov, la ceremonia de inaugurare a lucrărilor de modernizare a infrastructurii Centrului de instruire pentru luptă al Forțelor Terestre.

Programul include modernizarea, cu sprijin american, a două platforme de tip batalion și tip companie, precum și a unei platforme multifuncționale, în scopul realizării capabilităților necesare instruirii la standarde NATO a unităților care vor participa la misiuni în teatrele de operații.

Cei doi oficiali vor mai participa, de asemenea, la ceremonia de deschidere a dispensarului din localitatea Cincu, renovat cu fonduri donate de Comandamentul din Europa al Forțelor Armate ale SUA.

Jurnaliștii interesați să asiste la ceremonie vor fi așteptați marți, 18 septembrie, între orele 11.15 și 11.30 la intrarea Centrului de instruire pentru luptă al Forțelor Terestre (poligonul Cincu, județul Brașov).


Biroul de Presă