Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 221


COMUNICAT DE PRESĂ


Secretarul de stat pentru armamente, Floarea Șerban, l-a vizitat miercuri, 10 octombrie, la împlinirea vârstei de 36 de ani, pe locotenent-comandorul Mihail-Relu Ioana, rănit în accidentul aviatic produs la sfârșitul lunii august în județul Dolj.

Șeful Departamentului pentru armamente l-a felicitat pe ofițer și i-a transmis un mesaj de încurajare și însănătoșire grabnică din partea ministrului apărării naționale.

Membrii comisiei medicale au făcut reprezentanților M.Ap.N. o informare despre evoluția stării de sănătate a pacientului. Locotenent-comandorul Mihail-Relu Ioana este stabil hemodinamic și respirator, starea lui de sănătate fiind bună.

Pilotul militar este în continuare atent monitorizat de comisia pluridisciplinară
alcătuită din medici ai Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" (SUUMC).


Biroul de Presă