Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 251


COMUNICAT DE PRESĂ


Cea de-a 95-a aniversare a Zilei înzestrării armatei s-a desfășurat luni, 5 noiembrie, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național.

"Armata română are nevoie mai mult ca oricând de un Departament pentru armamente dinamic, modern, care să valorifice cât mai bine resursele umane și financiare destinate înzestrării armatei, potențialul tehnic, tehnologic și industrial, astfel încât să constituie un adevărat motor strategic al procesului de transformare a Armatei României pentru o integrare deplină în structurile Euro - Atlantice", a spus celor prezenți secretarul de stat pentru armamente, Floarea Șerban.

Secretarul de stat pentru armamente a felicitat și premiat echipele Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare și a Academiei Tehnice Militare, care au obținut premiul pentru realizări științifice deosebite în anul 2012, cu proiectul ”Utilizarea/Controlul Dinamic al Materialelor de Camuflaj Adaptive”, atribuit de Organizația NATO pentru Cercetare și Tehnologie, respectiv premiul al III-lea la faza finală a Concursului internațional Diligent Design Contest 2012 desfășurat în perioada 22-30 septembrie la Pullman, Washington, S.U.A.

În cadrul ceremoniei, secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Sebastian Huluban, a transmis mesajul ministrului apărării naționale, Corneliu Dobrițoiu, în care s-a subliniat importanța activității desfășurate de personalul Departamentului pentru armamente.
"Aveți o responsabilitate uriașă pe umeri, de calitatea muncii dumneavoastră depinzând viitoarelor echipamente militare. Vă asigur că apreciez efortul depus de personalul Departamentului pentru armamente, modul de îndeplinire a obiectivelor, precum și activitatea generală desfășurată de această structură cu rol determinant în conducerea procesului de realizare a înzestrării Armatei României în condițiile restricțiilor impuse de resursele bugetare puse la dispoziție", le-a transmis ministrul Corneliu Dobrițoiu.

Cei prezenți au putut vizita și mini expoziția statică cu produse ale cercetării științifice, organizată de Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare și Academia Tehnică Militară, în holul Palatului Cercului Militar Național.

La activitate au participat secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul, informare publică și creșterea calității vieții personalului, Dan Tătaru, șeful Statului Major General, generalul-locotenent Ștefan Dănilă, reprezentanți din structurile din conducerea Ministerului Apărării Naționale și ai industriei naționale de apărare, precum și cadre militare din Departamentul pentru armamente, Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, Academia Tehnică Militară.

* * *
Înființat în anul 1917, pe parcursul existenței sale, Departamentul pentru armamente și-a schimbat de 12 ori denumirea și forma de organizare.
În prezent, Departamentul pentru Armamente este o structură modernă aflată în plin proces de adaptare la noile necesități ale Armatei României, generate de procesul de reorganizare și restructurare pe care îl parcurge aceasta în integrarea sa în structurile NATO, având responsabilități clare și precise pe linia dezvoltării de tehnică și înzestrării armatei. Pentru realizarea misiunii sale, departamentul urmărește, totodată, întărirea relațiilor bilaterale pe domenii tehnico-militare cu țări membre NATO, partenere, precum și cu alte state, contribuind astfel la întărirea cooperării internaționale în domeniul armamentelor.


Biroul de Presă