Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 252


COMUNICAT DE PRESĂ


Generalul-locotenent Ștefan Dănilă, șeful Statului Major General, l-a primit marți, 6 noiembrie, pe generalul-colonel Henadii Petrovici Vorobiov, comandantul Forțelor Terestre din Republica Ucraina.

Consolidarea colaborării bilaterale dintre forțele terestre ale Armatei României și Armatei Ucrainei cu posibilitatea dezvoltării acesteia și la nivelul celorlalte două categorii de forțe, precum și participarea în continuare a ambelor țări la inițiativa regional㠖 Batalionul Multinațional de Geniu “TISA” au fost principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor.

Cei doi oficiali și-au exprimat convingerea că întărirea relațiilor militare de cooperare contribuie la consolidarea relațiilor dintre România și Ucraina și a securității în regiune.

Comandantul Forțelor Terestre ale Republicii Ucraina, general-colonel Henadii Petrovici Vorobiov, se află în România la invitația generalului-locotenent Sorin Ioan, șeful Statului Major al Forțelor Terestre.


Biroul de Presă