Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 273


COMUNICAT DE PRESĂ


Ministrul apărării naționale, Corneliu Dobrițoiu, a conferit Emblema de Onoare a Armatei României Majestății Sale Regele Simeon al II-lea al Bulgarilor, în cadrul unei ceremonii care a avut loc marți, 20 noiembrie, la Universitatea Națională de Apărare "Carol I" (U.N.Ap.), din București.

Cea mai înaltă distincție militară, cu însemn de pace, a fost acordată oaspetelui bulgar "în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate și pentru merite deosebite în dezvoltarea relațiilor prietenești de colaborare și cooperare dintre Armatele României și Bulgariei."

Referindu-se la accederea celor două țări în NATO, ministrul apărării naționale a spus că România și Bulgaria au intrat în familia euro-altlantică cu identitățile istorice și geografice naționale, cu propriile cunoștințe și interpretări ale provocărilor prezente.

"Am împărtășit experiența noastră cu ceilalți aliați și am acceptat principiile și valorile comune ale NATO. Am obținut mai multe privilegii importante: un loc la masa celor ce decid securitatea euro-atlantică, un rol în planificarea și desfășurarea operațiilor militare, precum și suprema garanție oferită de Articolul 5 al Tratatului de la Washington, dar și importantele responsabilități care ne revin."

Totodată, ministrul Dobrițoiu a subliniat contribuția remarcabilă a înaltului oaspete la intrarea Bulgariei în Alianța Nord-Atlantică: "Pe timpul mandatului Majestății Voastre ca prim-ministru, începând cu anul 2001, Bulgaria a făcut progrese vizibile care au permis țării dumneavoastră să devină membră a NATO și UE. A fost nevoie de multă muncă pentru a transforma viziunea în realitate."
La ceremonie, desfășurată în Sala Senatului a U.N.Ap., au participat secretarii de stat în M.Ap.N. Sebastian Huluban și Floarea Șerban, reprezentanți ai Caselor Regale ale României, Bulgariei și Austriei, ai autorităților publice locale, comandantul și membrii senatului U.N.Ap.


Biroul de Presă