Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 281


COMUNICAT DE PRESĂ


Peste 1.500 de militari și tehnică militară aparținând Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor, Serviciului Român de Informații și Serviciului de Protecție și Pază vor participa luni, 26 noiembrie, și miercuri, 28 noiembrie, de la ora 11.00, la pregătirile pentru parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Arcului de Triumf din București.

Ministerul Apărării Naționale va participa anul acesta la Parada organizată la 1 Decembrie cu peste 1.300 de militari, tehnică de luptă ale tuturor categoriilor de forțe, inclusiv aeronave de luptă și transport, fiind prezentă pentru prima dată și mașina blindată de tip MRAP (Mine Resistant Ambush Protected), folosită în Afganistan de către militarii români.

În vederea desfășurării paradei s-a aprobat suplimentarea bugetului instituției din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, cu suma de 400.000 lei. Datele finale referitoare la costurile pentru Parada militară de la 1 Decembrie și activitățile desfășurate la nivelul garnizoanelor din țară vor fi cunoscute după finalizarea lor.

Apelăm la înțelegerea bucureștenilor aflați în trafic pe timpul antrenamentelor și al Paradei militare și ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente provocate.


Biroul de Presă