Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 282


COMUNICAT DE PRESĂ


Ministrul apărării naționale, Corneliu Dobrițoiu, s-a întâlnit, vineri, 23 noiembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu ministrul sloven al afacerilor externe, Karl Erjavec.

În cadrul discuțiilor oficiale, la care a participat, din partea română, și secretarul de stat pentru Politica de Apărare și Planificare, Sebastian Huluban, au fost abordate cu prioritate subiecte referitoare la evoluția mediului de securitate regional, european și global și transformarea NATO.

De asemenea, au fost trecute în revistă concluziile recent încheiatei reuniuni a Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene și implicațiile care decurg din acestea pentru cele două țări, în ceea ce privește dezvoltările recente ale Politicii de Securitate și Apărare Comună, respectiv operațiile și misiunile militare ale UE în desfășurare în diverse zone de criză de pe glob (Cornul Africii: operația EUNAVFOR - ATALANTA și misiunea EUTM Somalia; Balcanii de Vest: operația ALTHEA).

Cei doi miniștri au reiterat, cu acest prilej, interesul celor două țări pentru întărirea relațiilor bilaterale și coordonarea strânsă pe dinamica acțiunilor care vizează promovarea valorilor de cooperare regională, stabilizarea și creșterea securității în sud-estul Europei, în contextul în care România va prelua, în anul 2013, președinția a două structuri de cooperare regională, Procesul Reuniuniunilor Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei, respectiv Procesul de Cooperare în Europa de Sud Est.


Biroul de Presă