Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 302


COMUNICAT DE PRESĂ


Departamentul pentru politica de apărare și planificare a găzduit marți, 18 decembrie, la Palatul Cercului Militar Național, reuniunea Comitetului Mixt româno-american pentru implementarea "Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României" și a "Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România".

Copreședinția Comitetului Mixt este asigurată de secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Sebastian Huluban, din partea României, în timp ce generalul-maior Mark O. Schissler, director pentru strategie și politici în cadrul Comandamentului SUA din Europa (US EUCOM), asigură copreședinția din partea SUA. La lucrări a participat, în calitate de invitat special, domnul Bogdan Aurescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Au mai fost prezenți reprezentanți ai ministerului Administrației și Internelor, ai Autorității naționale pentru administrare și reglementare în comunicații (ANCOM). Delegația americană a inclus experți și invitați din partea Comandamentului Forțelor Terestre în Europa (USAREUR), Comandamentului Forțelor Aeriene (USAFE), Agenției de Apărare Antirachetă (MDA) precum și ai Ambasadei SUA la București.

În cuvântul de deschidere al copreședintelui român, Sebastian Huluban a asigurat partenerul de faptul că partea română este pe deplin angajată în îndeplinirea sarcinilor ce îi revin pentru crearea condițiilor necesare pentru demararea de către partenerul american a lucrărilor de construcție a facilității din Baza Deveselu.

În cadrul reuniunii, au fost luate decizii importante cu privire la viitoarele activități comune și a fost analizată situația actuală și de perspectivă a lucrărilor pentru instalarea elementelor sistemului antirachetă american în Baza Deveselu. De asemenea, au mai fost abordate subiecte de interes comun privind activitățile de instruire din 2013, precum și activitățile specifice de transport multimodal din Baza Mihail Kogălniceanu și Portul Constanța.

În cadrul reuniunii Comitetului Mixt a avut loc și ceremonia de semnare, de către cei doi co-președinți, a două aranjamente de implementare, care aduc reglementări noi în domeniului informațiilor și protecției personalului, precum și a unui amendament la aranjamentul de implementare privind comunicațiile.

Pentru detalii suplimentare asupra acestei activități, persoană de contact colonel Mihai Buta, telefon 021 3195926, e-mail: mbuta@mapn.ro.


Biroul de Presă