Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 38


COMUNICAT DE PRESĂ


Secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Sebastian Huluban, a avut luni, 11 februarie, o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Cooperării Regionale (RCC), domnul Goran Svilanoviæ.

Pe parcursul întâlnirii, secretarul de stat Huluban a dorit să precizeze faptul că "sprijinul părții române pentru consolidarea parteneriatelor și formatelor de cooperare regională va constitui și în continuare unul din obiectivele principale ale politicii de apărare".

De asemenea, secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare a subliniat interesul pentru acțiunile care vizează stabilitatea și creșterea securității în sud-estul Europei, mai ales în contextul preluării de către România, în anul 2013, a președinției a două structuri de cooperare regională: Procesul Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei (SEDM) și Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP).


Biroul de Presă