Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 71


Ceremonii de comemorare a militarilor care și-au pierdut viața în accidentul aviatic din județul Bacău


În toate unitățile militare din țară s-au desfășurat vineri, 8 martie, ceremonii militare în memoria maistrului militar cls. a III-a Laurențiu Chiru și a plutonierului Vasile Manolache, militarii care și-au pierdut viața în accidentul aviatic din județul Bacău.

La Flotila 95 Aeriană Bacău, unitatea în care erau încadrați cei doi militari, ceremonia s-a desfășurat în prezența ministrului apărării naționale, Mircea Dușa, și a șefului Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă.

Ministrul Dușa a transmis condoleanțe familiilor îndoliate, pe care le-a asigurat de întregul sprijin al instituției pentru depășirea acestor clipe grele. La rîndul său, șeful Statului Major General a transmis familiilor un mesaj de susținere.

În București, la sediul central al Ministerului Apărării Naționale, au participat la ceremonia de comemorare a celor căzuți la datorie secretarii de stat Vasile Costea și Sebastian Huluban, alături de personalul militar și civil. În cadrul solemnității a fost ținut un moment de reculegere și s-a oficiat un serviciu religios de pomenire.

Ceremonii similare s-au desfășurat, în această dimineață, în toate bazele din teatrele de operații unde sunt dislocați militari români.


Biroul de Presă