Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 118


Ministrul Mircea Dușa, la împlinirea a 95 de ani de contrainformații și securitate militară


Ministrul Mircea Dușa i-a felicitat pe cei ce fac parte din această structură și a evidențiat rezultatele personalului Direcției contrainformații și securitate militară. "Această structură din armata română a jucat un rol important în păstrarea unui climat de securitate și legalitate în instituția militară. Readucem în memorie faptele dumneavoastră de vitejie, mai puțin cunoscute de public, și doresc să vă felicit pentru rezultatele deosebite", a transmis Mircea Dușa.

De asemenea, ministrul apărării a declarat faptul că luarea unor decizii militare corecte depinde de capacitatea specialiștilor DCISM de a furniza informații corecte și oportune, subliniind importanța colaborării între toate serviciile de informații.

Comandorul Mihai Gheorghe, șeful Direcției contrainformații și securitate militară, a arătat că DCISM este pregătită pentru a răspunde cerințelor momentului, pentru că sunt foarte multe provocări și resursele trebuiesc folosite în prevenirea și anihilarea potențialelor efecte.

"DCISM și-a extins misiunile în domeniul informațiilor clasificate NATO și UE, iar participarea la misiuni în teatrele de operație au adus recunoaștere din partea aliaților și partenerilor noștri", a mai adăugat comandorul Gheorghe.

La ceremonia de la Palatul Cercului Militar Național au participat comandanții structurilor centrale din MApN și invitați din celelalte structuri de informații.


Biroul de Presă