Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 163


Oficial azer în vizită la Ministerul Apărării Naționale


Secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Sebastian Huluban, s-a întâlnit, vineri 7 iunie, la sediul M.Ap.N., cu generalul-locotenent Vahid Aliyev, consilier prezidențial pe probleme de apărare națională și adjunct al șefului Administrației Prezidențiale a Republicii Azerbaidjan.

Cu această ocazie, cele două părți au trecut în revistă ultimele dezvoltări în materie de cooperare militară dintre România și Azerbaidjan. În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte specifice ale politicii de apărare și securitate a celor două state, cu accent pe problematica regională, respectiv Marea Neagră și Marea Caspică, și importanța dezvoltării unor proiecte cu valențe practice la nivelul celor două armate.

A fost abordată, de asemenea, relația Azerbaidjanului cu NATO și sprijinul acordat de România pe acest palier.

În cadrul vizitei la Ministerul Apărării Naționale, oficialul azer a fost primit și de generalul-locotenent Ștefan Dănilă, șeful Statului Major General.


Biroul de Presă