Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent-colonel Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 190


Ofițer accidentat ușor în Irak


Duminică, 1 mai 2005, maiorul Robertino Ciobanu, ofițer român aflat în misiune la Bagdad, a fost rănit ușor în picior de un glonte tras neintenționat de un coleg dintr-o altă armată participantă la Forța Multinațională.

În jurul orei 17.00, ora Bagdadului, la intrarea în Palatul Prezidențial, pe timpul descărcării armamentului individual conform procedurilor standard, după revenirea dintr-o misiune, colegul ofițerului român a tras, accidental, un glonte în zona laterală, acesta ricoșând și rănindu-l în picior pe maiorul Ciobanu.

Ofițerul român a fost transportat de urgență la spital, unde s-a constatat că rana produsă nu era gravă, astfel încât, după asistența medicală acordată, acesta a revenit la bază în aproximativ trei ore, reluându-și activitatea.

Maiorul Ciobanu participă, împreună cu ofițeri din alte armate, la procesul formării și instruirii, de către NATO, a noilor forțe de securitate irakiene.




Biroul de Presa al M.Ap.N.