Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 260


Control privind selecția militarilor care pleacă în Afganistan


Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a dispus efectuarea unor verificări amănunțite ale Corpului de control și inspecție și Direcției de prevenire și investigare a corupției și fraudelor din M.Ap.N. Controlul a constat în verificarea unor posibile nereguli în organizarea și desfășurarea selecției militarilor pentru încadrarea detașamentelor ce vor fi dislocate în teatrul de Operații din Afganistan în perioada următoare.

În urma cercetărilor, din totalul celor peste 850 de militari chestionați, niciun militar nu a afirmat ca i-ar fi fost solicitate sau că a oferit foloase necuvenite, sub formă de sume bănești sau diverse cadouri ori avantaje.

18 militari au formulat observații și sesizări privind unele aspecte tehnice ale derulării selecției. Fiecare din aceste cazuri a fost analizat punctual, a fost soluționat și comunicat celor interesați, neinfluențând, însă, rezultatele procesului de selecție deja încheiat.

În urma concluziilor rezultate, ministrul apărării naționale a dispus ca, pe viitor, în procesul de selecție să fie prezent și un reprezentant al Statului Major General.

Totodată, ministrul Dușa a luat în calcul și unele măsuri de îmbunătățire a comunicării dintre diferite eșaloane și comisiile de selecție, pe de o parte, și militarii participanți la selecție, pe de altă parte, în sensul unei mai bune explicări a criteriilor, baremelor și standardelor de selecție.


Biroul de Presă