Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 28


Situația actualizată a intervențiilor militarilor în zonele afectate de viscol și ninsori


În zonele supuse codurilor de avertizare meteo și ale celor preconizate a intra sub incidența acestor coduri, ministrul apărării naționale a dispus măsuri pentru pregătirea pentru intervenție a 6.700 de militari și 1.000 de mijloace tehnice, în rezervă fiind pregătite, în zonele adiacente, 600 de militari și 100 de mijloace tehnice.

În această seară, se află în derulare 22 de intervenții și au fost finalizate alte 37, în zonele afectate de viscol și ninsori fiind implicați, în total, 1.190 de militari și 129 de mijloace tehnice.

În județul Vrancea, 80 de militari cu patru mijloace tehnice, din care trei autocamioane și un autovehicul de tip VAMTAC, aparținând Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată, acționează în localitățile Gura Caliței, Măicănești și Vulturu pentru deszăpezirea căilor de comunicații și a gospodăriilor vârstnicilor și persoanelor bolnave.

În județul Buzău, 30 de militari din Brigada de Informații Militare, transportați cu elicoptere aparținând M.A.I., acționează în misiuni de prim-ajutor, în localitățile Vâlcele și Brădeanu, iar alți 16 militari din Batalionul 620 Operații Speciale acționează cu un autocamion în localitatea Scurtești pentru deszăpezirea căilor de acces. În același județ, 20 de militari și un autocamion deszăpezesc căile de acces și transportă alimente către azilul de bătrâni din localitatea Câmpeni.

În județul Vâlcea, șase militari cu un autogreder și o volă acționează pentru deszăpezirea drumurilor județene între localitățile Budești-Drăgoiești și Galicea-Stoilești și a căilor de comunicații în localitatea Glăvile.

În județul Galați, 48 de militari și două camioane din Brigada 282 Infanterie Mecanizată acționează pentru transport alimente și pentru evacuare de persoane din localitățile Pechea și Lupele.


Biroul de Presă